Milos Pokorny, campion in Olanda inca de la 14 ani si 139 PSA (Professional Squash Association) World Ranking in 2001, la povesti pentru cititorii SquashMania.ro
Seniorul Milos Pokorny a fost denumit „tatal squash-ului din Cehia”, construind peste 100 de terenuri de squash si ajutand la evolutia acestui sport. Astazi, fiul sau, Milos Pokorny Jr., care a debutat in Romania la Turneul WePlay Brasov direct pe pozitia fruntasa a podiumului, ne-a impartasit cateva lucruri din evolutia sa ca jucator de squash.
L-am surprins pe Milos, intr-o duminica placuta, la un antrenament la Aerosquash Baneasa, alaturi de Rostislav Matocha, antrenorul sau, si de cativa colegi jucatori de top in squash-ul autohton, printre care Horia Naumescu si Adi Nartea.
La finalul antrenamentului, Milos ne-a acordat cateva momente pentru a raspunde curiozitatii cititorilor SquashMania.ro. Asadar, sa urmarim cu atentie interviul ce urmeaza si sa ne bucuram de lucrurile pe care ni le-a impartasit marele Milos Pokorny.
SQM: Buna Milos si multumim pentru timpul acordat! Spune-ne cand ai inceput sa joci squash si cand a aparut primul tau succes?
Milos: Buna tuturor! Ei bine, am inceput sa joc squash inca de cand aveam 12 ani si jucam in acelasi timp fotbal, apoi am inceput sa joc din ce in ce mai mult squash, pentru ca era un sport individual si ma atragea mai mult. La 14 ani m-am apucat serios si atunci a aparut si primul meu succes, devenind campion national in Olanda, la juniori.
SQM: In aprilie 2001 ai ocupat locul 139 in PSA. Spune-ne cum se vede squash-ul din de pe acea pozitie? Cum te-ai simtit in momentele acelea?
M: Au fost vremuri foarte frumoase, munceam mult si imi doream si mai mult, dar costurile deplasarilor erau destul de mari si problemele medicale au aparut in aceeasi perioada. Cam atunci a fost si sfarsitul carierei mele ca jucator de squash, dar au fost momente importante si frumoase.
SQM: Cum definesti succesul in squash? Exista o cheie a succesului?
M: Nu cred ca trebuie sa castigi un turneu ca sa ai succes. Pentru mine succesul este atunci cand pierzi un meci si dupa aceea castigi altele doua. Sa simti mereu ca ai evoluat si sa stii cand ai urcat un nivel. O cheie a succesului ar fi efortul pe care il depui, sa te antrenezi zi de zi si sa muncesti foarte mult pentru asta.
SQM: Ce parere ai despre squash-ul practicat aici in Romania?
M: Am jucat prima oara aici, acum cateva luni, la Brasov si am vazut in acest timp jucatori care evolueaza in fiecare zi. Te vad pe tine si pe ceilalti ca veniti sa va antrenati si se vede o imbunatatire la fiecare dintre voi, iar jucatorii de squash din Romania sunt foarte motivati. Cred ca va fi din ce in ce mai promovat squash-ul si ca va deveni foarte popular aici.
SQM: Care sunt planurile tale in ceea ce priveste squash-ul pentru urmatorii 3 ani?
M: Ca business, vreau sa construiesc cat mai multe terenuri de squash aici in Romania, acesta este telul meu, visul meu, iar in ceea ce priveste jocul de squash, as vrea sa joc de placere si sa incerc sa nu ma accidentez.
SQM: Multumim foarte mult pentru timpul acordat, sper sa avem curand ocazia sa ne reintalnim.
M: Eu va multumesc! Mult succes tuturor!
Hai sa aflam ce spune Rosta despre Milos :):
Milos a jucat un squash ofensiv, mergand pe lovituri puternice si agresive care ii ofereau mingi castigatoare. Ar fi putut ajunge pana la locul 50 mondial, dar in urma unei povesti tragice a renuntat sa mai joace la profesionisti, in pofida afacerii de familie de care trebuia sa se ocupe. Am fost mereu innebuniti de ideea de a gasi squash de calitate, deci ajungeam sa parcurgem distante de 350 de km (Praga-Viena) pentru 3 ore de joc.
Ne bucuram ca am avut ocazia sa discutam cu Milos Pokorny, pentru noi toti este un exemplu atat ca jucator cat si ca personaj in lumea squash-ului, ii uram mult succes in tot ceea ce isi doreste sa intreprinda si speram sa avem in Romania cat mai multi jucatori de talie internationala si va invitam sa ascultati interviul.
In incheiere avem de vizionat finala dintre Milos Pokorny si Andrei Luchian din cadrul Turneului WePlay Brasov, un material excelent de analizat si care aduce iz de profesionalism din toate punctele de vedere.
Fiti cu ochii pe minge pana la urmatorul interviu!
credit foto: trutnovinky.cz (fig 2) | squashpage.net (fig 3)