SquashMania.ro Squash in Romania
Squash-ul din punct de vedere medical (in literatura de specialitate): zonele cele mai expuse, posibile cauze ale accidentarilor. Profesionistii sunt mai expusi decat incepatorii.
In literatura medicala de specialitate primul studiu epidemiologic referitor la jucatorii de squash dateaza din 1981 si a fost redactat de Breson, Rolnick şi Ramos, si publicat in „The American Journal of Sports Medicine”. In acest studiu autorii au chestionat 200 de jucatori amatori, referitor la accidentarile suferite, in trecut, in timpul practicarii jocului de squash.
Autorii au concluzionat ca jucatorii cu o mai mare experienta, sufera accidentari mai grave (ce necesita o perioada mai lunga de timp pentru a reveni la performantele anterioare). Incepatorii sau jucatorii neexperimentati sufera de obicei accidentari minore, contuzii.
Acestea survin in urma contactului cu racheta adversarului, propria racheta sau peretii terenului. Incepatorii neavand capacitatea de a judeca perfect distantele dintre ei si adversari sau locatia lor exact pe suprafaţa terenului.
Luand in considerare partea corpului accidentata, Breson et al. au raportat urmatoarele procentaje:
glezna si gamba – 32%, genunchi si coapsa – 16%, spate -10%, umar – 13%, brat – 3%, mana si articulatia pumnului – 7%, altele – 19%. Putem concluziona ca zonele cele mai frecvente, ale accidentarilor sustinute in timpul jocului de Squash sunt la nivelul membrului inferior, spate si umar. Aceste rezultate nu sunt surprinzatoare tinand seama ca Squash-ul este un sport ce necesita schimbari rapide ale directiei, fandari impreuna cu rasuciri ale trunchiului si lovituri energice cu racheta.
In 2007, Meyer, van Niekerk, Prinsloo, Steenkamp şi Louw au investigat accidentarile suferite de jucatorii adolescenti de Squash (cu varste intre 13 si 18 ani). Acestia practicand sportul in cadrul scolilor din Western Cape (Africa de Sud). Si de aceasta data, participantii au trebuit sa raspunda la un chestionar referitor la accidentarile suferite in luna precedenta acestui studiu.
Participanţii au raportat o rata a accidentărilor de 0.45/1000 ore jucate. Din totalul accidentarilor raportate (48) 19% au fost localizate la nivelul musculaturii coapselor, 13% a spatelui, 13% a umarului si 16% la nivelul piciorului si gleznei. Rezultatele nu difera foarte mult de cele raportate de Breson et al. în 1981.
– vigurozitatea acestui sporti in sine,
– viteza, marimea si proprietatile mingiei,
– suprafata de joc,
– marimea, forma si structura terenului, spatiu relativ restrans de joc unde jucatorii lovesc mingea cu rachetele.
Deşi la o prima vedere s-ar crede ca traumatismele acute sunt principala cauza a accidentarilor, Meyer et al (2007) raporteaza ca principal mecanism „suprasolicitare” a anumitor sisteme si parti ale corpului (Meyer, et al., 2007).
Desi Squash-ul nu este un sport traumatic, in literatura au fost mentionate cateva cazuri de traumatisme majore. Majoritatea cazurilor de spitalizare in urma accidentarilor in timpul jocului au avut ca si cauza, traume la nivelul capului si in special al fetei. Acestea fiind urmari ale loviturilor mingii sau rachetei adversarului sau coliziunea cu unul dintre pereti.
Cel mai grav caz prezentat in literatura este incidentul descris de Atik, Krilis si Parker in 2012, unde un jucator a fost adus la camera de garda prezentand multiple fracturi faciale si chiar o fractura a vertebrelor C1 si C7. Chiar daca accidentarile severe sunt izolate, nu trebuie uitat faptul ca Squash-ul se desfasoară intr-un spatiu relativ restrans unde cei doi jucatori lovesc cu rachetele o minge ce poate atinge viteze de pana la 150 km/h (Behm, 1987).
