Weekend activ la Squash 4 All Bucuresti, cu dublu eveniment: Sambata, 24.05.2014, s-a desfasurat editia a X-a a Cupei si s-au sarbatorit jucatorii promovati in ligile superioare
Squash-ul castiga exponential adepti in Romania si, ca atare, progresul jucatorilor este din ce in ce mai vizibil.
De aceasta data, din cei 31 de participanti, 22 de baieti si 9 fete – care au avut tabloul lor pentru prima data la Squash 4 All – cel putin 3 au intrat pentru prima data intr-o competitie de squash: Oana Alexandru, Anca Flostoiu si Dragos Iordan. Putem adauga aici si revenirea lui Stefan Ardeleanu, dupa un an de repaus :).
La fete, TOP 3 Cup X:
1. Andra Petrica
2. Alexandra Iordan
3. Daciana Pavel
Andra Petrica, cu o maniera de joc eleganta, continua seria meciurilor bune si este, din nou, pe podium, de data asta pe primul loc. Alexandra Iordan progreseaza foarte repede, are lovituri foarte frumoase, curate dar din punctul nostru de vedere, trebuie sa mai lucreze la finalizarea punctelor.
Daciana cu o evolutie sinusoidala, in timp, a urcat la Squash 4 All Cup pe a treia pozitie.
Andra Petrica, o jucatoare de care vom auzi din ce in ce mai des:
Cupa Squash4All a adus la un loc 31 de jucatori de diferite nivele, intr-o atmosfera competitiva dar prieteneasca. In competitia fetelor am cunoscut jucatoare pasionate de squash si mai noi si mai experimentate, un mix frumos, din care fiecare am avut ceva de invatat. Un teren a fost dedicat exclusiv fetelor, ceea ce a fost excelent.
Linia de start a intrunit un grup de noua jucatoare, potrivit pentru a asigura fiecareia dintre noi suficient de multe meciuri si intalnirea cu stiluri diferite de joc.
Echipa a organizat un turneu cu multe meciuri interesante pe terenuri competitive, cu bunatati pentru toti cei care au participat si o cina ca intre prieteni, la final.
La baieti, podiumul s-a concretizat astfel:
1. Valentin Butnaru
2. Cosmin Viforanu
3. Stefan Rabontu
Competitia baietilor a fost una echilibrata din toate punctele de vedere, cu meciuri spectaculoase, determinare, ambitie, spirit
competitiv si fair-play.
In finala s-au intalnit Cosmin si Vali, doi jucatori care ocupa pozitii apropiate in clasamentul national (mai 2014), 41 respectiv 44. Un meci echilibrat, spectaculos pe care Vali l-a castigat reintrand astfel in posesia Cupei Squash 4 All.
Stefan Rabontu, ocupantul locului 46 in topul national si el in crestere de forma l-a invins in finala mica pe Horia Cojocaru, un veteran al ligii intai a clubului.
Cosmin Viforanu, manager sportiv Squash 4 All:
A fost un eveniment reusit, o atmosfera placuta, party si socializare. Sincer, imi pare rau ca Butnaru mi-a „smuls” cupa dar trebuie sa recunosc, sambata chiar a fost mai bun. Astept Revansa.
Stim cu totii ca , in orice sport, antrenorul are un rol determinant in formarea jucatorilor. Alt avantaj al competitiilor este ca aceia care au succes, constientizeaza acest aspect pe parcurs ridicandu-si nivelul pregatirii.
La final s-au sarbatorit promovatii in ligile Squash 4 All Championship.
Clubul organizeaza lunar Cupa, eveniment pe care va rugam sa-l urmariti in continuare, pe SquashMania.ro
Vezi pagina Squash 4 All pe SquashMania sau site-ul clubului
Este cel mai important sa ne invatam copiii de mici ca sportul este o parte esentiala in viata unui om, pentru dezvoltare sanatoasa si armonioasa dar si o sanatate puternica.
Este o veste foarte buna avand in vedere ca tari mari, devoltate precum SUA se confrunta cu probleme grave de obezitate in randul tinerilor mai ales.